Menu
Log in
Log in

Înscriere în APR

Vă invităm să vă înscrieţi în Asociaţia Psihologilor din România (APR) pentru a onora tradiţia şi a contribui la excelenţa şcolii româneşti de psihologie. Parafrazând o vorbă celebră, este acum momentul să ne întrebăm nu doar ce ne poate oferi APR – iar, aşa cum se vede din programul 2017-2021, APR poate şi va oferi multe membrilor, profesiei şi ştiinţei psihologiei -, ci şi ce putem noi oferi pentru APR! Iar APR are nevoie acum de toţi colegii responsabili, cărora le pasă de ştiinţa psihologiei şi de profesia de psiholog.

Detaliile şi procedura de înscriere se află mai jos.

Pe cine aşteptăm în rândurile noastre?

  1. Absolvenţii de psihologie se pot înscrie ca membri individuali. Ei vor putea contribui astfel la dezvoltarea ştiinţei psihologiei şi la relaţia bidirecţională dintre ştiinţa psihologiei şi profesia de psiholog.
  2. Absolvenţii unor domenii conexe/tangente psihologiei şi studenţii în psihologie sau în domenii conexe/tangente psihologiei se pot înscrie ca membri asociaţi. Ei vor putea contribui astfel la dezvoltarea ştiinţei şi practicii psihologiei.
  3. Asociaţiile profesionale pot solicita afilierea la APR, urmând ulterior să stabilim modul de organizare a asociaţiilor acceptate în diviziile APR. Astfel vom putea contribui la o dezvoltare coerentă a ştiinţei psihologiei şi a profesiei de psiholog.
  4. Facultăţile de psihologie (sau care au specialitatea de psihologie în programele lor) pot solicita afilierea la APR ca organizaţii, urmând ulterior să stabilim modul de organizare a facultăţilor acceptate în cadrul APR. Astfel vom avea un forum unitar de discuţie, pentru a contribui la o dezvoltare coerentă a formării academice în psihologie şi la relaţia acestei formări cu ştiinţa şi profesia de psiholog.
  5. Asociaţiile profesionale şi facultăţile afiliate APR vor putea numi observatori în Consiliul APR, observatori care pot servi şi ca un corp de consultanţi pentru strategiile APR.

Vă aşteptăm în număr cât mai mare în comunitatea APR, aşa cum am spus mai sus, pentru a onora tradiţia şi a contribui la excelenţa şcolii româneşti de psihologie!

Preşedintele APR,

Prof. univ. dr. psih. Daniel David



ÎNSCRIERE APR

Există patru categorii de membri în APR. Puteţi selecta categoria care corespunde cel mai bine profilului dvs. profesional şi/sau aşteptărilor/intereselor dvs.  profesionale.

1. Membri individuali (membri Psihologi)

Majoritatea membrilor APR sunt membri individuali. Pentru a deveni membru individual, o persoană trebuie să aibă o diplomă de licenţă în psihologie. Este posibil ca o persoană să devină membru individual, indiferent dacă are sau nu certificat de liberă practică, indiferent dacă practică sau nu profesia, indiferent dacă face cercetare în domeniu sau doar doreşte să rămână în contact cu lumea profesională şi ştiinţifică a psihologiei. Membrii individuali au dreptul de a fi aleşi în organele de conducere ale APR şi au dreptul de a vota în Adunarea Generală a APR. Membrii individuali vor putea contribui astfel la dezvoltarea ştiinţei psihologiei şi la relaţia bidirecţională dintre ştiinţa psihologiei şi profesia de psiholog. Taxa de membru individual pentru 2023 este de 100 RON(Cont: RO81 BTRL RONC RT06 4260 0501, deschis la Banca Transilvania).


2. Membri asociaţi (membri Nepsihologi)

Membrii asociaţi APR sunt persoane care au interes pentru domeniul psihologiei, dar nu au, sau nu au încă, o diplomă de licenţă în psihologie. Studenţii în psihologie sau în domeniile conexe/tangente se califică drept membri asociaţi, la fel ca profesioniştii cu alte specializari iniţiale decât psihologia (dar conexe/tangente cu aceasta). Membrii afiliati vor putea contribui astfel la dezvoltarea ştiinţei şi practicii psihologiei. Taxa de membru afiliat pentru 2023 este de 50 RON. (Cont: RO81 BTRL RONC RT06 4260 0501, deschis la Banca Transilvania).


3. Asociatii profesionale

Asociaţiile profesionale pot deveni membri organizaţionali în APR, iar ulterior, după afilierea la APR, vor putea înfiinţa divizii ale APR, similar cu modelul de succes pe care îl urmează de multe decenii Asociaţia Psihologilor Americani. Procedura de înfiinţare a diviziei va fi discutată cu fiecare asociaţie profesională afiliată la APR (sau cu mai multe asociaţii pe acelaşi domeniu), care intenţionează să iniţieze o divizie APR. Fiecare asociaţiei afiliată la APR va putea numi un observator în cadrul Consiliului APR. Prin acest demers asociaţiile profesionale vor putea contribui la o dezvoltare coerentă a ştiinţei psihologiei şi a profesiei de psiholog. Taxa de membru organizațional pentru 2023 este de 450 RON (Cont: RO81 BTRL RONC RT06 4260 0501, deschis la Banca Transilvania).

Dacă doriţi să afiliaţi asociaţia dvs. la APR şi aveţi nevoie de mai multe informaţii, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa membri@apsi.ro.

4. Facultăţi de psihologie

Facultăţile de psihologie se pot afilia la APR ca membrii organizationali. Fiecare facultate afiliată la APR va putea numi un observator în cadrul Consiliului APR. Prin acest demers facultăţile de psihologie vor avea acces la un forum de discuţie între ele şi cu comunitatea psihologilor din România, putând astfel contribui la o dezvoltare unitară/coerentă a formării academice în psihologie şi la relaţia acestei formări cu ştiinţa şi profesia de psiholog. Taxa de membru organizațional pentru 2023 este de 450 RON (Cont: RO81 BTRL RONC RT06 4260 0501, deschis la Banca Transilvania).

Dacă doriţi să afiliaţi facultatea dvs. la APR şi aveţi nevoie de mai multe informaţii, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa membri@apsi.ro.

Powered by Wild Apricot Membership Software